România

Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA)

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa duminică,  19 ianuarie 2020, la Bruxelles, la reuniunea ministerială a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA).

Evenimentul este organizat de Președinția luxemburgheză a organizației și are drept obiectiv principal adoptarea unui mesaj politic semnificativ prin care să fie reafirmate principiile Declarației de la Stockholm, documentul fondator al IHRA din anul 2000.

Ministrul român al afacerilor externe va susține o intervenție în deschiderea evenimentului și va participa la un schimb de opinii cu omologii săi pe tema creșterii numărului manifestărilor de antisemitism și discriminare, precum și despre modalitățile concrete de contracarare a acestor tendințe. Reuniunea ministerială se va încheia prin semnarea unei Declarații ministeriale.


Informații suplimentare

Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului (IHRA) este o organizație internațională cu sediul la Berlin, care numără 34 de state membre, 11 state observator și 7 parteneri internaționali permanenți. IHRA a fost fondată în anul 1998 și își desfășoară activitatea pe baza Declarației de la Stockholm, acționând în scopul consolidării memoriei, cercetării și educației despre Holocaust.

România a deținut în perioada martie 2016 – martie 2017 Președinția-în-exercițiu a IHRA. Cele trei priorități ale României au fost consolidarea educației despre Holocaust, încurajarea cercetării academice și combaterea antisemitismului, rasismului, xenofobiei și discriminării.

Cel mai semnificativ rezultat obținut de Alianță pe durata Președinției României a constat în adoptarea Definiției de lucru a antisemitismului, în cadrul reuniunii plenare a organizației de la București, din luna mai 2016.

 

GHIDUL ALEGĂTORULUI ROMÂN DIN STRĂINĂTATE-ALEGERILE PENTRU PREȘEDINTELE ROMÂNIEI DIN ANUL 2019

22.10.2019

Alegerile prezidențiale din anul 2019 se vor desfășura după reguli noi, stabilite prin: Legea nr. 370/2004 pentru…

Ghidului privind rezidența fiscală a persoanelor fizice

12.08.2019

În cadrul demersurilor de informare a cetățenilor români care se află temporar/permanent în străinătate, Agenția Națională de…

ANUNȚ ÎNSCRIERI PENTRU PARTICIPAREA LA FORUMUL ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI

23.07.2019

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează invitația către reprezentanții mediului asociativ românesc din afara granițelor…

Școala de Limbă Română pentru copiii din Ismail

13.06.2019

La Centrul de Informare al României din Ismail (CIRI), din cadrul Universității Umaniste de Stat, s-a deschis, în premieră,…